Prinși la volan fără permis ori sub influența alcoolului

Șapte infracţiuni, cinci de conducere a unui vehicul fără permis şi două de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, au constatat polițiștii rutieri maramureșeni în weekend. Pentru comiterea acestora, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, din localităţile Coroieni, Bârsana, Seini şi Tăuţii Măgherăuş s-au ales cu dosare penale.

În noaptea de duminică spre luni pe strada Câmpului din Baia Sprie, poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, dar conducătorul acestuia şi-a continuat deplasarea, nerespectând semnalele poliţiştilor. S-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanţă de 7 km, reuşindu-se oprirea acestuia în  Chiuzbaia. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat  de 34 de ani din Tăuţii Măgherăuş care nu a putut prezenta nici documentele personale, nici pe cele ale autoturismului. În urma verificărilor în baza de date poliţiştii au constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat din luna august 2018, întrucât a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot în noaptea de duminică spre luni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe bulevardul Unirii din Baia Mare, poliţiştii au observat un autoturism care, la intersecţia cu strada Progresului, a trecut peste scuarul despărţitor al sensurilor de mers, a intrat pe contrasens şi şi-a continuat deplasarea către bulevardul Bucureşti, trecând chiar pe lângă autospeciala lor. S-a pornit în urmărirea autoturismului şi s-a constatat că persoana de la volan era sub influenţa băuturilor alcoolice. Este vorba de un bărbat în vârstă de 37 de ani din Tăuţii Măgherăuş care avea o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările poliţiştilor au mai stabilit că acesta se face vinovat şi de conducere fără permis.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.