Prinşi la furat de cablu telefonic

Prinşi la furat de cablu telefonic

Poliţia Baia Sprie a fost sesizată despre faptul că, în noaptea de 14/15 septembrie, persoane necunoscute au sustras circa 200 m de cablu telefonic, de pe marginea D.N.18, din zona Mogoşa. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit şi cablul telefonic, secţionat în mai multe bucăţi.

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti, au fost identificaţi în scurt timp, cinci suspecţi, toţi bărbaţi, cu vârste între 19 şi 31 de ani, având domiciliul la adrese dintr-un cartier al oraşului Baia Sprie. Valoarea prejudiciului reclamat este de 5.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de libertate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.