Sighetu Marmației va găzdui pe data de 17 septembrie primul festival național de științe din România, Romanian Science Festival.
Evenimentul inedit va aduce în Sighetu Marmației cercetători și profesioniști ai domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) afiliați ai unor universități și companii de top la nivel mondial. Aceștia vor lucra timp de patru săptămâni în mediul online alături de elevi și profesori voluntari pentru a construi ateliere și experimente științifice ce vor fi deschise publicului sighetean pe 17 septembrie în Parcul Central.
Elevii și profesorii se pot înscrie pentru domenii precum: astronomia, neuroștiința, medicina, biologia, chimia, fizica, matematica, informatica, robotica, fizica, geografia și științele pământului.
În cadrul festivalului vor exista patru echipe principale:
1. Experimentatorii – elevii și profesorii pasionați de științe și educație non-formală care vor lucra alături de oamenii de știință veniți la Sighetu Marmației în cadrul festivalului
2. Știință și Artă – echipă dedicată pasionaților de artă care doresc și au curajul să își exprime talentul prin intermediul științei
3. Promovare – echipă dedicată elevilor pasionați de foto, video, jurnalism, comunicare PR și social media
4. Logistică – echipa care se va ocupa de construirea și gestionarea festivalului
Sunt invitați toți profesorii inventivi, care iubesc să învețe elevii prin metode inovatoare, să devină profesori coordonatori pentru a sprijini o echipă de elevi voluntari în drumul lor spre construirea unui atelier de experimente științifice la festival.
Cei care doresc să se alăture echipei Romanian Science Festival se pot înscrie până pe data de 18 august completând formularul: https://forms.gle/3xDacsqJQpkhXSB48
Locurile pentru fiecare echipă sunt limitate și vor fi alocate în funcție de ordinea înscrierilor.
Lasa un raspuns