VIDEO | Primarul comunei Bârsana a verificat stadiul proiectelor depuse la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și la Compania Națională de Investiții

Administrația locală din Bârsana continuă demersurile pentru implementarea mai multor proiecte gândite pentru dezvoltarea comunei și pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Primarul Teodor Ștefanca a mers și la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a vedea stadiul proiectelor depuse.

Teodor Ștefanca a discutat cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, despre lucrările de investiție care ar putea primi finanțare.

”Am făcut o vizită la București, am reușit să am discuții atât la Ministerul Dezvoltării cât și la Compania Națională de Investiții. La Compania Națională de Investiții avem o serie de proiecte depuse, câteva și aporbate, cum este baza sportivă și sala de sport care au fost déjà introduse la licitație de către Compania Națională de Investiții. Tot acolo anul trecut am depus o serie  de cereri la finanțare pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor, școlilor, dotarea dispensarului și am vrut să văd care este stadiul acestor proiecte. Bineînțeles este începutul anului, trebuie să se facă bugetul pentru întreaga administrație centrală și apoi vom primi anumite notificări  pentru a transmite mai departe atât la Ministerul Dezvoltării cât și la Compania Națională de Investiții”, a declarata Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.

Prioritar în Bârsana este și proiectul pentru rețeaua de canalizare.

”Obiectivul și prioritatea de bază, am spus-o încă de la începutul mandatului, este implementarea proiectului pentru rețeaua de canalizare în comuna Bârsana pentru că noi nu dispunem încă de canalizare și îmi doresc foarte mult să reușesc să fac această investiție. Am făcut toate demersurile pentru studiul de fesabilitate, pentru proiectul tehnic, așteptăm deschiderea unei noi finanțări prin PNDL și o să încercăm să implementăm acest proiect foarte important pentru comunitatea noastră”, a adăugat Teodor Ștefanca.

Printre proiectele adminsitrației locale din Bârsana se numără și cel privind aducerea gazului în comună.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.