O primă căsătorie între persoane de acelaşi sex este prevăzută miercuri în Franţa, în contextul unei adevărate fracturi în societatea franceză, după o manifestaţie de amploare organizată duminică de opozanţi ai acestui tip de căsătorie, legalizat în urmă cu o lună. Vincent Autin, în vârstă de 40 de ani, şi Bruno Boileau, în vârstă de 30 de ani, care se vor căsători la Montpellier (sud), aşteptau de mult timp legea. La 18 mai, Bruno Boileau a salutat promulgarea acesteia, gândindu-se la "toţi aceşti activişti care s-au bătut de ani de zile" pentru ea.
Această reformă, care se afla pe lista cu 60 de promisiuni a candidatului socialist François Hollande, a declanşat adevărate pasiuni. Duminică, într-o ultimă demonstraţie de forţă, între 150.000 – potrivit poliţiei – şi peste un milion de persoane – potrivit organizatorilor – au manifestat la Paris împotriva acestei reforme în cadrul societăţii, care a transformat Franţa în al 14-lea stat din lume ce a legalizat căsătoria gay.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
Prima căsătorie gay în Franţa va avea loc miercuri, în contextul unei adevărate fracturi în societate

Lasa un raspuns