Prevenirea în cifre

În perioada 12-17 mai, specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 50 de controale, la unități de cultură, lăcașuri de cult și unități de învățământ. În  intervalul menționat, personalul Inspecției a desfășurat 58 de activități de informare și educație preventivă.

Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de depozitarea de materiale combustibile pe traseul căilor de evacuare, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.

În urma neregulilor constatate pe parcursul controalelor, inspectorii de prevenire au aplicat 204 sancțiuni. Din total, 190 au fost avertismente, iar 14- amenzi, al căror cuantum s-a ridicat la 49.500 de lei.

În perioada analizată, personalul Inspecției de prevenire a mai participat și la 2 recepții la terminarea lucrărilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.