Președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent astăzi în Maramureș
Presedintele Klaus Iohannis va participa astăzi la redeschiderea muzeului Casa memorială Gheorghe Pop de Băsești, iar cu această ocazie va avea loc și ceremonia de acordare a Medaliei aniversare „Centenarul Marii Unirii” Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. La finalul evenimentului vor fi susținute alocuțiuni de către președintele României, Klaus Iohannis, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, Viorel Rusu.
La ora 14.45, președintele va participa la prezentarea planului investițional pe Regiunea de Nord-Vest, eveniment care se va desfășura la sediul Consiliului Județean Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.