VIDEO | Preotul Gheorghe Urda din Bârsana a trecut la cele vesnice

Preotul Gheorghe Urda din Bârsana a trecut la cele vesnice. Anunțul a fost făcut joi seara de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Protopopiatul Ortodox Român Sighet, în aceste momente de durere și tristețe, transmit un mesaj de condoleanțe, compasiune și mângâiere sufletească pentru familia părintelui Urdă.

Acesta s-a născut la data de 4 septembrie 1951 în localitatea Leordina. A absolvit studiile teologice la Institutul de Teologie de la Sibiu, promoția 1970-1974. A fost hirotonit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu de la Cluj în zilele de 9 și 10 noiembrie 1974, mai întâi pentru Parohia Moisei II, Izvorul Dragoș; de la 01 ianuarie 1981 a fost numit preot slujitor pe seama Parohiei Ortodoxe Bârsana până la pensionare, în anul 2018.

Părintele Gheorghe Urda a reînviat Mănăstirea Voievodală de la Bârsana, sora mănăstirii istorice Peri (1391), împreună cu creștini buni și vrednici din localitatea Bârsana pe care i-a păstorit timp de aproximativ 38 de ani.

În anul 2003, Patriarhul Teoctist al României, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Iustinian, i-a conferit Crucea Patriarhală atunci când a vizitat Mănăstirea Bârsana împreună cu Patriarhul Petros al Alexandriei și al întregii Africi.

La data de 30 iunie 2018, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la reînvierea Mănăstirii Bârsana, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a conferit „Crucea Voievodală Maramureşeană”, cea mai înaltă distincţie a Episcopiei, preotului Gheorghe Urda, paroh în Bârsana, „în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească și social-filantropică desfășurată în cei 44 ani de slujire preoțească, pentru contribuția adusă la reînvierea și ctitorirea Mănăstirii Bârsana din Protopopiatul Sighet”. Preotul Urda a ridicat biserica mănăstirii până la coif, care are acum 65 metri, biserica fiind prima clădire construită aici, iar de aici lucrarea a fost continuată de maica stareţă Filofteia Oltean.

De asemenea, în anul 2018, în cadrul evenimentului „Întâlnirea cu fiii satului”, părintele a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Bârsana în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în cei 38 de ani petrecuți în localitate. S-a pensionat în luna iulie a anului 2018, după aproape 38 de ani de slujire preoțească în Parohia Ortodoxă Bârsana, din Maramureșul Voievodal.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al preotului Gheorghe Urdă va fi depus în Paraclisul de la demisolul bisericii Mănăstirii Bârsana în seara zilei de sâmbătă, 10 aprilie, spre a fi prezent cu trupul la ultima liturghie arhierească săvârșită la mănăstirea lui de suflet. Slujba înmormântării va avea loc duminică, 11 aprilie, cu începere de la ora 14:00 la Mănăstirea Bârsana.

Dumnezeu să îl ierte!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.