Premiul Nobel? Mâncaţi-aş pescăruşul, boierule!

Hotărât lucru, cei care trăiesc în ţările nordice, în Peninsula Scandinavă, în Norvegia sau Suedia de exemplu, sunt nişte oameni ciudaţi, foarte ciudaţi.
In primul rând, aceştia nu au preşedinte ca noi, ci regi şi regine, chiar dacă unii miniştri români susţin contrariul. Şi, cu toate că au regi şi regine, care spre deosebire de preşedinţi pot fi în principiu trădători sau cu dizabilităţi, uite că au bani să plătească pensiile şi salariile la bugetari. Toamna, când începe ploile, zilele sunt şi aici ca peste tot scurte, reci, ceţoase şi întunecoase, dar nopţile lor sunt uneori luminate difuz, nepământean, de lumina straniu-verzuie a aurorei boreale. Aşa se face că oamenii de aici sunt melancolici, au insomnii, le vin idei ciudate şi au nişte ocupaţii şi mai ciudate.
De exemplu, în fiecare toamnă, prin luna octombrie, elitele lor culturale şi politice se adună la Academia Regală Suedeză sau la Parlamentul de la Oslo şi acordă Premiile Nobel. Acest domn, Alfred Nobel, a fost şi el un ciudat. A câştigat bani mulţi, dar nu din terenuri sau case luate cu japca, ci din munca lui cu tot felul de inveţii. Cu banii câştigaţi astfel nu şi-a ridicat palate cu turnuleţe, ci a înfiinţat o Fundaţie, care să de anual premii la cei mai importanţi creatori în toate domeniile.
Pe vreme urâtă, locuitorii din ţările nordice stau şi ei în casă, ca tot omul. Fac focul în şemineu, cad în reverie în faţa unui pahar cu bitter sau vodcă şi citesc din dramele fără ieşire ale lui Henrik Ibsen sau din filosofia anxiosului Soeren Kierkegaard. Sau se uită la filme, dar nu la telenovele ca ai noştri, ci la filme cu Greta Garbo. Şi aici, ca peste tot, există femei care au avut decepţii în dragoste, dar Greta (Garbo, nu Gabor) suportă nefericirea fără exihibiţii, cu o sobrietate şi o discreţie care îi fac faţa să arate ca un sfinx de nepătruns. Nu se compară nicicum cu Monica Columbeanu sau Oana Zăvoranu. Apoi, aceşti oameni nu ştiu să se distreze ca noi, să asculte şi ei o manea acolo, ci ascultă o muzică la fel de ciudată ca şi ei, muzica de o melancolie sfâşietoare a lui Johan Sibelius sau reqviematicul «Das klagende Lied» al lui Gustav Mahler. Pe pereţi nu au «Răpirea din serai» şi nici «Păstorul cel bun» cu oi de nylon, ci picturile unuia pe care îl cheamă Edvard Munch. Acesta a pictat ţipete, dacă vă puteţi imagina aşa-ceva, de fapt mai multe variante ale « Ţipătului », sau l-a pictat pe filosoful Friedrich Nietzsche, într-o perioadă a vieţii în care această minte atât de sclipitoare începuse să dea semne de eclipsă.
De ce evocăm acuma o regiune a Europei atât de departe de noi, în sens civilizatoric desigur, cu nişte ţări şi cu nişte oameni atâta de diferiţi de noi, de parcă ar fi de pe o altă lume? Iată că o facem pentru simplul fapt că, mai nou, turişti din România, dar nu orice fel de români ci co-etnici ai ministrului Turismului Elena Udrea, au ajuns şi în Scandinavia, unde fac imaginea României în lume, în sensul că lumea de aici se miră şocată, că au luat contact cu o aşa civilizaţie ca a noastră.
Acolo, în ţările nordice, spre deosebire de cum stau lucrurile la noi, animalele sunt foarte blânde, pentru că oamenii visători nu le lovesc niciodată, animalele nu îl percep pe om ca pe un duşman natural. Câinii scoşi la plimbare prin parcuri sunt foarte prietenoşi inclusiv cu străinii, iar pe faleza mării pescăruşii vin şi îţi mănâncă din palmă. Se putea ca turiştii români, co-etnici ai ministrului român al Turismului Elena Udrea, să rateze o aşa oportunitate? Aşa se face că, taman atunci când la Stockhom şi Oslo se decernau Premiile Nobel, în parcurile cu arbori seculari din liniştitele oraşe nordice a început să iasă fum ca de jertfă şi să se işte miros puternic de grătar, de friptură de câine gras ciordit de la babe lipsite de vigilenţă, sau de psecăruş prins cu laţul şi fript la proţap în crustă de fulgi proprii.
Aşa-ceva nu s-a mai întâmplat de demult, de pe la începutul anilor ’90, când ţigani valahi, veniţi parcă dintr-un ev întunecat şi revolut, au mâncat lebede în parcurile Vienei lui Beethoven, Straus, Wittgenstein, Kafka şi Musil. Oare acuma nu ar fi oportun ca dna Ministru al Turismului din România Elena Udrea să dea o fugă până în Norvegia? Să se întâlnească cu preşedintele acestei ţări, să-i arate frunza şi să-i explice că nu-i nimic adevărat din ceea ce vede, că totul este o scorneală a televiziunilor mogulilor şi că pentru chestia asta ar trebui să-i fie ruşine numai lui Dinu Patriciu.