VIDEO | Pregătiri la CS Minaur pentru meciurile de baraj

Casa Fotbalului a găzduit vineri, 19 iunie, evenimentul în cadrul căruia au fost stabilite meciurile de baraj pentru accederea în Liga 2. Nu s-au fixat încă datele la care vor avea loc aceste jocuri de baraj, însă s-a specificat că vor fi la finalul lunii iulie – începutul lunii august.

Începând cu finalul lunii iulie se va da start meciurilor de baraj, respectiv Seria 2: Mostiștea Ulmu – AFC Unirea 04 Slobozia, Seria 3: AFC Progresul 1944 Spartac – CSM Slatina și Seria 5: CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea

”Meciul de baraj este sigur că se va juca, deși ncă nu știm datele oficiale. Ce știm sigur e că s-a tras la sorți unde se dispută prima manșă și bineînțeles și cea de-a doua manșă a jocului. Primul meci îl vom avea acasă,  iar returul va fi la cei de la Recea. Dar, pentru că nu avem date concrete, nu știm cum să facem pregătirea centralizată, încercăm să respectăm tot protocolul sanitar”, a spus Dorin Toma, antrenor principal CS Minaur Baia Mare.

Pregătirile au început deja, deși nu s-a reușit ncă un antrenament complet, cu toată echipa.

”Pregătirile le-am început un pic mai repede, cu o săptămână față de alte echipe, calculând pauza un pic mai lungă pe care jucătorii au avut-o. A fost o pauză forțată, care ne-a dat peste cap antrenamentele. Starea de spirit este una bună. Toți jucătorii așteaptă aceste jocuri, au așteptat această revenire în iarbă. Încă ne pregătim doar pe grupuri, încă nu am reușit să ne antrenăm cu toată echipa”, spune Dorin Toma.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.