Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că argumentele pentru care președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament sunt corecte și că reexaminarea documentului "se impune ca urmare a proastei guvernări".
"Am luat act de argumentele expuse în cererea de reexaminare. Aceste argumente sunt corecte, demonstrează că între decizia luată de Guvernul Ponta de a proceda la o relaxare fiscală și punerea ei în aplicare de către Guvern conform obligațiilor constituționale există o distanță pe care Guvernul Ponta nu a parcurs-o. Codul fiscal nu a fost însoțit de măsuri de reformă economică puse în aplicare de Guvernul Ponta, în principal legate de creșterea colectării veniturilor la bugetul de stat, de reluarea investițiilor publice și de reforma companiilor de stat — cele trei politici economice importante în care Guvernul Ponta a eșuat", a spus Predoiu.
El a arătat că măsurile de acompaniere a Codului fiscal nu au fost pregătite și nu sunt aplicate în prezent de către Guvern.
"Reexaminarea Codului fiscal se impune ca urmare a proastei guvernări. O aplicare a Codului fiscal de către Guvernul în exercițiu Ponta în condițiile în care nu face aceste reforme ar conduce la un eșec, la perturbarea echilibrelor financiar-bugetare și macroeconomice", a subliniat liberalul.
Potrivit acestuia, în timpul guvernării Ponta, datoria României se cifrează la 15 miliarde de euro, ca urmare a stopării investițiilor. Predoiu a mai spus că un alt eșec al Guvernului este ratarea obiectivului de creștere a nivelului de colectare la 38% a veniturilor publice.
"Riscul ca Guvernul Ponta să dezechilibreze finanțele țării este cert. Din acest motiv reexaminarea s-a impus în mod obiectiv pentru că, din păcate, Guvernul Ponta a stopat aceste reforme", a afirmat Predoiu.
Liberalul a spus că "proasta guvernare a compromis pentru un moment o politică ce trebuie aplicată în România" și a catalogat Guvernul drept "gripat".
La rândul său, Eugen Nicolăescu, coordonatorul comisiilor de specialitate ale PNL, a afirmat că poziția președintelui Klaus Iohannis este una legitimă și care semnalează societății românești că ar putea exista o problemă.
El a reamintit că PNL a atras atenția înainte că viitorul Cod fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine. "Dacă vor fi probleme la aplicarea Codului fiscal, întreaga responsabilitate aparține Guvernului Ponta", a mai spus liberalul.
Acesta a cerut Guvernului să prezinte un program prin care să arate că noul Cod fiscal nu produce dezechilibre macroeconomice.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
PREDOIU: Argumentele cuprinse în cererea de reexaminare a Codului fiscal sunt corecte

Lasa un raspuns