Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, în deschiderea primei ședințe a noului Cabinet, reuniune dedicată exclusiv actualizării programului politic de guvernare, că își dorește ca noul Executiv să funcționeze în această "formulă stabilă" până în 2016.
"În primul rând, aș vrea să urez mult succes noilor miniștri, cei vechi știu foarte clar ce au de făcut. Vreau ca această echipă guvernamentală să funcționeze solidar, să funcționeze eficient, așa cum, de fapt, a fost și echipa trecută. Le-am mulțumit foștilor miniștri care au fost alături de noi și vreau să funcționăm în această formulă stabilă până în 2016. Avem lucruri importante de făcut", a afirmat primul-ministru.
Victor Ponta a anunțat că joi, la ora 12,00, va avea loc prima ședință obișnuită de Guvern în noua formulă. "Chiar mâine, la ora 12,00, este ședința obișnuită de miercuri pe care nu am putut să o ținem astăzi", a spus premierul.

Lasa un raspuns