Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au intensificat controalele în această perioadă

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au intensificat în această perioadă acţiunile pentru a verifica dacă administratorii au suspendat activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în cadrul restaurantelor, hotelurilor, cafenelelor sau al altor localuri publice. De asemenea s-au făcut verificări în domeniul jocurilor de noroc, al îngrijirii personale, al stomatologiei și în centre comerciale.

Pe parcursul acestor zile au fost verificaţi 168 de operatori economici din Baia Mare, Sighetu Marmației, Seini, Târgu Lăpuș, zona Cavnic, dar şi în comunele Satulung, Ardusat și Coaș, stabilindu-se că administratorii au închis, iar spaţiile nu sunt deschise publicului şi nu derulează activităţi comerciale. În ceea ce privește operatorii economici care derulează activităţi în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare și în domeniul produselor farmaceutice,  ca urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale pentru nereguli privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi reglementările legate de protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 90 000 de lei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.