Poliţiştii continuă acţiunile de prevenire a evaziunii fiscale pe lina comerţului ilicit cu mărfuri şi a transporturilor ilegale

Poliţiştii continuă acţiunile de prevenire a evaziunii fiscale pe lina comerţului ilicit cu mărfuri şi a transporturilor ilegale

Ieri, 22.09.2011, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat şi executat o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor de evaziune fiscală pe linia comerţului ilicit cu produse de panificaţie. Acţiunea s-a desfăşurat pe raza municipiului Baia Mare. 
          Poliţiştii au identificat în trafic o autoutilitară, cu un număr de înmatriculare străin, condusă de către Szabolcs P., de 35 ani, din Baia Mare. Acesta transporta produse de panificaţie pentru o societate comercială cu profil de panificaţie, din Baia Mare. La solicitarea poliţiştilor, conducătorul auto nu a putut prezenta documente de însoţire a mărfii (factura fiscală) pentru întreaga cantitate de produse aflată în autovehicul, încălcând astfel normele în vigoare. Având în vedere abaterea comisă, s-a procedat la  confiscarea unei cantităţi de produse de panificaţie dar şi a autoutilitarei, în valoare totală de aprox. 15.000 lei.
Tot în cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au mai constatat o contravenţie la OUG 93/2009, privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri, pentru care s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 lei.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.