Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga susțin că demisia lui Victor Ponta din funcția de prim-ministru este obligatorie și fac apel la șeful Guvernului să recurgă la acest gest pentru a evita o criză politică.
"Victor Ponta trebuie să demisioneze imediat, acuzațiile împotriva sa sunt incompatibile cu funcția de prim-ministru. Situația în care premierul Victor Ponta a ajuns, astăzi, face ca demisia din funcție să fie una obligatorie. Acest gest nu poate aștepta. Orice întârziere este de natură a pune România într-o postură ingrată în relația cu partenerii internaționali. Nu avem de a face cu tematică politică, așa cum încearcă să prezinte situația Victor Ponta, ci cu acuzații de o maximă gravitate, care, până la lămurirea lor, afectează grav credibilitatea internă și externă a Guvernului și fac, din această perspectivă, extrem de dificilă continuarea actului de guvernare, în condiții de eficiență și bună reprezentare", afirmă Alina Gorghiu și Vasile Blaga, într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Cei doi lideri liberali îi cer lui Victor Ponta să demisioneze, iar social-democraților le solicită să-l sfătuiască să ia această decizie.
"Facem apel la Victor Ponta să pună mai presus de dorința de a rămâne la putere interesele și imaginea României, să respecte funcția și instituțiile statului român și să demisioneze pentru a evita intrarea într-o criză politică. Demnitatea publică nu se poate negocia. Facem, totodată, apel la social-democrații care mai au o urmă de luciditate să-l sfătuiască pe Victor Ponta să renunțe la funcția guvernamentală. Dacă actualul prim-ministru se agață de scaunul de la Palatul Victoria, iar liderii PSD vor continua să ignore acuzațiile Justiției la adresa sa, atunci Ponta și PSD vor trebui să-și asume și responsabilitatea pentru criză politică", arată Gorghiu și Blaga.
Ei conchid că "în actualul context, moțiunea de cenzură a PNL devine singurul demers democratic parlamentar prin care atitudinea sfidătoare la adresa românilor, a Justiției și a normelor democratice poate fi sancționată cu îndepărtarea lui Victor Ponta".
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor, în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.
În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
"Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru", informează DNA.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
PNL: Ponta trebuie să demisioneze imediat; acuzațiile împotriva sa – incompatibile cu funcția de prim-ministru

Lasa un raspuns