Consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Lucrări de reabilitare şi amenajare interioare şi exterioare la corp clădire B Casa Petofi Baia Mare”.
Imobilul face parte din complexul de clădiri Petofi, fiind amplasat pe un teren având suprafaţa de 1630 mp, care face parte din domeniul public al judeţului Maramureş. Clădirea a fost ridicată în 1960, funcţionând ca sediu al PCR, casă de oaspeţi şi Casa Corpului Didactic. În funcţie de destinaţiile acesteia au fost executate lucrări de finisaje şi reparaţii diverse. Ultimele intervenţii au fost făcute în baza autorizaţiei de construire din 17 octombrie 2014, eliberată de municipiul Baia Mare pentru „Înfiinţare Centru Educaţional privind energia durabilă în clădirea corp B, complex Petofi”, executându-se lucrări doar la nivelul demisolului şi parterului. Investiţia propusă constă în finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii, în documentaţie urmând să fie cuprinse lucrările de construcţii şi instalaţii pentru reabilitarea etajelor 1 și 2, a faţadelor, amenajări interioare şi exterioare.
Prin execuţia lucrărilor prevăzute în proiectul de hotărâre se va asigura funcţionarea spaţiilor de la etajele 1 şi 2 în condiţii de siguranţă şi confort, conform legislaţiei în vigoare. Având în vedere documentaţia tehnică DALI întocmită de o societate comercială, prin recomandările expertului tehnic şi ale auditorului energetic, pentru intervenţiile necesare privind asigurarea funcţionalităţii în condiţii de calitate, soluţiile adoptate conduc la modernizarea energetică a clădirii şi a instalaţiilor de încălzire din spaţiile comune în care se desfăşoară activităţi.
Lasa un raspuns