Piaţa muncii a înregistrat o uşoară revenire în 2013, cu toate că unii indicatori arătau mai bine în 2012. Numărul de salariaţi din economie a crescut cu circa 49.000 de persoane, dar şi numărul de şomeri a crescut cu 49.000 de persoane, iar salariile au fost mai mari cu 3,7% faţă de anul anterior. Numărul de salariaţi a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la 4,36 milioane de persoane, în creştere cu 49.000 de persoane de la începutul anului.
Ritmul de creştere a noilor locuri de muncă a fost de aproape trei ori mai scăzut în 2013 faţă de 2012 (când au fost create 139.000 de noi locuri de muncă), potrivit datelor INS. Cele mai multe angajări au fost făcute în companiile care se ocupă cu activităţi de suport (firmele de outsourcing, în special), în agricultură sau în hoteluri. Cu toate acestea, economia mai are de recuperat încă 380.000 de locuri de muncă pierdute în criză.
Paradoxul pieţei muncii este foarte bine reflectat în indicatorii de anul trecut: deşi s-au făcut 49.000 de noi angajări, s-au făcut şi concedieri, numărul de şomeri crescând tot cu 49.000 de persoane.
La finele anului trecut, rata şomajului calculată de INS după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM) a ajuns la 7,1% (şi un număr de 719.000 de şomeri), faţă de nivelul de 6,7% în 2012 (când erau peste 670.000 de şomeri). Obiectivul actualei guvernări este de a reduce rata şomajului BIM la 6,5% în 2015 şi de a creşte numărul de salariaţi cu 100.000 de persoane în 2014 şi în 2015.
În ceea ce priveşte indicatorul privind creşterile salariale din 2013, de 3,7% (peste nivelul inflaţiei de 1,5%), există două explicaţii: reîntregirea salariilor bugetarilor (care reprezintă un sfert din numărul total de salariaţi, adică 1,2 milioane de persoane) prin acordarea unei creşteri salariale de 15% de la începutul anului şi creşterea salariului minim pe economie de la 700 la 800 de lei brut/lună în 2013 (în două etape, măsură care a influenţat salariile a peste un milion de salariaţi).
Guvernul are ca ţintă creşterea salariului mediu cu cel puţin 5% în 2014 şi în 2015 şi o creştere cu 12,4% a salariului minim (care ar urma să ajungă la 200 de euro pe lună în 2014). În prezent, salariul minim este de 850 de lei brut (190 de euro brut/lună).
Stiri de actualitate:
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
PIAȚA MUNCII ÎN 2013: câte 50.000 de angajaţi, dar şi 50.000 de şomeri în plus şi creşteri salariale de 4%

Lasa un raspuns