Peste 70 metri cubi de material lemnos confiscaţi la Borşa de poliţişti în urma unui control pe linie silvică

Peste 70 metri cubi de material lemnos confiscaţi la Borşa de poliţişti în urma unui control pe linie silvică

Poliţia oraşului Borşa, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor partenere (Ocolul Silvic şi Primăria din Borşa), continuă activităţile în baza planului naţional de acţiune  « SCUTUL PĂDURII». În cursul acţiunii pe linie de silvică, ce a avut loc pe raza de competenţă, au fost depistate două transporturi ilegale de material lemnos.  La ora 19.10, pe strada Moldovei, a fost identificat Ştefan T., din Moisei, în timp ce transporta cu o autospecială, cantitatea de 20 mc material lemnos răşinoase. La controlul efectuat, conducătorul auto nu a putut prezenta niciun document care să justifice provenienţa lemnului pe care-l transporta.
Materialul lemnos a fost confiscat şi conducătorul auto a fost sancţionat conform Legii 171/2010, cu 3.000 lei /amendă. Câteva minute mai târziu, la ora 19,30, pe strada 22 Decembrie, o altă autospecială a fost oprită pentru control de oamenii legii. În autovehiculul condus de Nelu C., din Borşa, erau transportaţi 39 mc lemn lucru de răşinoase. Pe 17 piese nu era aplicat dispozitivul dreptunghiular care să ateste provenienţa legală a acestora. Pentru aceste nereguli, conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă iar lemnul confiscat.
Cu ocazia controlului efectuat de poliţişti şi parteneri în fondul forestier din zonă, într-o rampă de pe raza Cantonului Silvic Fântâna, din cadrul Ocolului Silvic Borşa, a fost identificată cantitatea de circa 14 metri cubi lemn lucru răşinoase, nemarcat. Materialul lemnos a fost ridicat  şi indisponibilizat. În continuare se efectuează verificări privind identificarea autorilor tăierilor ilegale, circumstanţele în care materialul lemnos a fost transportat în rampă, precum şi modul în care pădurarul care gestionează cantonul respectiv şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.