Fostul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, se căsătoreşte, sâmbătă, la Galaţi, cu Elena Aprozeanu, la nuntă fiind aşteptaţi peste 450 de invitaţi.
Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Galaţi, după ce în urmă cu o săptămână, la Buşteni, a avut loc cununia civilă. Petrecerea va avea loc la un complex hotelier exclusivist din apropierea Galaţiului, unde a fost amenajat un cort luxos, amplasat pe locul terenurilor de tenis din incinta complexului.
Naşii de cununie sunt primarul din Buşteni, Emanoil Savin şi soţia acestuia.
La nuntă sunt aşteptaţi peste 450 de invitaţi, mulţi dintre ei venind din Canada, unde pugilistul evoluează la clubul Interbox Montreal. Invitaţii au fost trimise şi către preşedintele Traian Băsescu şi fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, dar până la acest moment nu se ştie dacă aceştia vor participa la eveniment.
Meniul va fi unul variat, atât cu produse europene, cât şi cu bucate tradiţionale, din dorinţa lui Bute de a mulţumi pe toată lumea prezentă la eveniment. Vor fi servite brânzeturi italiene, fructe de mare, salate exotice, preparate din vânat, turnedo de vită Rossini, dar şi sărmăluţe în cuib de mămăligă, peşte de Dunăre şi vin românesc.
Atmosfera va fi întreţinută de trupa Provincialii şi cântăreaţa de muzică populară Mioara Velicu.
Costumul purtat de Bute la nuntă, în valoare de aproximativ 2.500 euro, a fost realizat de designerul Alexandru Ciucu, cel care se ocupă şi de ţinutele reprezentanţilor Casei Regale a României.
Înainte de cununia religioasă, la Pechea, localitatea natală a lui Bute, se va produce un alt eveniment. Conform tradiţiei locului, nuntaşii vor sta câteva ore la casa mirelui, după care Bute îşi va lua soţia şi o va duce la biserică, la Galaţi. Pentru acest eveniment primăria din localitate a asfaltat strada doar până la casa lui Bute, pentru că nu a avut bani pentru tot drumul.
”Vor veni, sâmbătă, multe maşini, cu nuntaşi. Conform tradiţiei, vor veni să stea vreo două ore la casa mirelui şi nu am vrut ca nuntaşii sau mirii să intre în noroi. Apropierea fericitului eveniment a făcut ca să grăbim lucrarea de asfaltare. Oamenii de dincolo de casa lui Bute mă privesc urât, sunt nemulţumiţi şi îi înţeleg, dar nu am ce să fac. Le promit că asfaltarea străzii va continua anul viitor, astfel încât toată artera să fie acoperită cu asfalt, dar acum atât putem face’, a declarat primarul comunei Pechea, Mihai Măncilă.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
Peste 450 de invitaţi la nunta pugilistului Lucian Bute

Lasa un raspuns