Ca urmare a implementării Programului de ocupare a forţei de muncă, prin intermediul AJOFM Maramureș luna trecută au fost încadrate în muncă 414 persoane, dintre care 167 femei. 104 dintre cei care au fost angajați au peste 45 de ani.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un job cele mai multe au studii liceale, urmate de cele cu studii profesionale. Numărul celor cu studii gimnaziale este de 77, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 42 .
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Maramureș 312 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. AJOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenției.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui job înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri prevăzute de legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Lasa un raspuns