Peste 400 de poliţişti rutieri din întreaga ţară vor fi instruiţi privind tematica drogurilor, anul acesta, în cadrul a 19 sesiuni de formare, informează Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor, şi-a propus anul acesta derularea a 19 sesiuni de formare ce vor avea ca beneficiari aproximativ 450 poliţişti rutieri la nivel naţional (Bucureşti, Arad, Constanţa, Covasna, Craiova, Caraş Severin, Călăraşi, Focşani, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, Vaslui).Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe al poliţiştilor rutieri cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra capacităţii de a conduce, aceştia fiind familiarizaţi cu principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, principalele noţiuni utilizate în domeniul drogurilor (dependenţă, toleranţă, sevraj, supradoză etc.) şi semnele consumului de droguri.Componenta de instruire specifică cuprinde aspecte juridice privind drogurile şi conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante şi psihotrope, efectele drogurilor asupra conducătorilor auto (teste de examinare a mărimii pupilelor, teste de coordonare, teste comportamentale, examinarea reacţiilor şi a modului de vorbire) şi necesitatea efectuării testării rapide de depistare a drogurilor.
Formarea poliţiştilor rutieri reprezintă un prim pas în efortul ANA şi al Direcţiei Rutiere din IGPR de a informa, educa şi conştientiza poliţiştii şi participanţii la trafic cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra capacităţii de a conduce vehicule.
Campaniile de prevenire care urmează a fi realizate în contextul acestei colaborări trebuie să vizeze grupurile şi substanţele de risc specifice, să se bazeze pe dovezi ştiinţifice şi să fie evaluate cu rigurozitate.
ANA este deschisă spre colaborare interinstituţională în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică şi a altor specialişti din structuri cu atribuţii în domeniu, precizează sursa.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: ”Hai cu Busul!”- prima extragere din acest an școlar
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA a fost în Câmpulung la Tisa, unde a discutat cu localnicii
VITAL: Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă
FOTBAL: Derby maramureșean între două echipe aflate pe podium
PASUL GUTÂI: Copac prăbușit pe DN 18
INEDIT: Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor
VOLEI: Știința Explorări s-a calificat în sferturile Cupei României
MARAMUREȘ SACRU- Maramureșul își duce patrimoniul UNESCO și tradițiile autentice la Bruxelles
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru prosumatorii din România
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
Peste 400 de poliţişti rutieri din întreaga ţară vor fi formaţi pe tematica drogurilor

Lasa un raspuns