Peste 170 de morţi sau dispăruţi în China în urma inundaţiilor

Peste 170 de morţi sau dispăruţi în China în urma inundaţiilor
Inundaţiile provocate de ploile torenţiale din centrul şi sudul Chinei au provocat moartea a 94 de persoane şi dispariţia altor 78, a anunţat duminică Guvernul, care a avertizat împotriva unor noi precipitaţii.
Inundaţiile de la sud de fluviul Yangtze şi din regiunea Guangxi (sud-vest) au afectat 13 provincii sau regiuni şi au distrus 465.000 de hectare de culturi, a adăugat Guvernul.
China este afectată în fiecare vară de ploi torenţiale. În 2010, acestea au provocat moartea sau dispariţia a peste 4.300 de persoane.
O alunecare de teren în provincia Gansu (nord-vest) a provocat moartea a 1.500 de persoane în august.
Serviciile de meteorologie au avertizat că noi precipitaţii sunt aşteptate în următoarele zile de-a lungul fluviului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.