Poliţiştii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau în mod ilegal transport contra cost de persoane şi au imobilizat de 912 maşini în timpul unor controale la transportatorii de persoane desfăşurate în perioada 1 – 24 august, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţei Române (IGPR).
„Poliţiştii au controlat 130.223 de autovehicule şi 89 de societăţi comerciale, fiind constatate 673 de infracţiuni, dintre care 31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere şi 185 de alte feluri. De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative”, se arată în comunicatul IGPR.
În aceeaşi perioadă, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare.
Stiri de actualitate:
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
BAIA MARE: Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2027, supus consultării publice
MAE: Atenționare de călătorie în Franța
OMD MARAMUREȘ: Viitorul turistic al județului, în dezbatere publică
VIDEO: Cartel Alfa pregătit pentru manifestări
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
SocialȘtirile zilei
Peste 130.000 de autovehicule verificate, 673 de infracțiuni constatate

Lasa un raspuns