PERICOL: Alunecările de teren cauzate de ploi au determinat instituirea stării de urgență într-un district peruan

PERICOL: Alunecările de teren cauzate de ploi au determinat instituirea stării de urgență într-un district peruan

 Ploile și alunecările de teren care au provocat în ultimele zile moartea a opt persoane și dispariția altor șase în Lurigancho-Chosica au determinat guvernul peruan să declare miercuri ‘stare de urgență’ în acest district din estul provinciei Lima, potrivit EFE.

Măsura a fost luată din cauza pierderilor cauzate de alunecările de teren în mai multe zone din Chosica și va fi în vigoare timp de 60 de zile. Aceasta va permite măsuri excepționale imediate de reabilitarea a zonelor afectate, la care va contribui municipalitatea din Lima și Lurigancho-Chosica, în coordonare cu Institutul Național de Apărare Civilă (Indeci) și cu participarea mai multor ministere, printre care cel al apărării.
Președintele Republicii Peru, Ollanta Humala, a vizitat Chosica și le-a promis locuitorilor săi că vor primi ‘ajutor total’. Potrivit președintelui, declararea stării de urgență va ajuta armata să ia măsuri urgente. Șeful statului a anunțat că Ministerul Locuințelor va lansa o inițiativă pentru familiile ale căror case sunt situate în zone de risc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.