PENTRU SĂNĂTATEA NOU-NĂSCUȚILOR: Proaspetele mămici, încurajate să alăpteze

PENTRU SĂNĂTATEA NOU-NĂSCUȚILOR: Proaspetele mămici, încurajate să alăpteze

 Spitalul Municipal Sighet este ”Spital prieten al copilului”, în urma unui protocol încheiat cu UNICEF și Institutul de ocrotire a mamei și copilului. Conceptul se bazează pe ideea promovării și încurajării alăptatului încă de la primele ore după naștere. Rezultatele sunt încurajatoare,  recunoaște echipa de spcialiști din cadrul secției de neonatologie.

Dacă înainte de a fi ”Spital prieten al copilului” nou-născuții se dădeau o dată la trei ore la alăptat, acum se încurajează apropierea dintre mamă și fătîncă de la primele ore după naștere.
„Suntem Spital prieten al copilului tocmai pentru că la secția neonatologie s-a insistat foarte mult pe alăptarea copilului, un lucru foarte bun atât pentru mamă, cât și pentru copii. Orice alt susbstitut nu este la fel de bun ca și laptele matern. Copiii sunt duși foarte repede lângă mamă, se aduc în primele zile, ajutăm mămicile, e un personal foarte bine pregătit și cu foarte multă răbdare. La cei născuți normal se pun în prima oră copiii la sân. E foarte importantă alăptarea cât mai repede”, precizează Ileana Peter, asistentă șefă la secția neonatologie.. 
Statisticile arată cădacă înainte la externare mergeau cam 50% mame care alăptau exclusiv, acum există cel puțin 85% mame care alăptează exclusiv șase luni.
”Mama intră în panică atunci când plânge copilul și îi e teamă că nu are lapte, dar noi le sprijinim. Foarte mult încercăm să le convingem și în același timp să le înțelegem.  Dacă au încredere și își doresc, până la urmă reușesc. Sunt cazuri când spun că nu reușesc, dar stand în secție mai multe zile, până la urmă reușim. Sunt puține cazuri în care mama nu a alăptat atunci când a plecat din spital”, afirmă Ileana Peter. 
În 1991, UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au lansat iniţiativa „Spital prieten al copilului”ce reprezintă un efort global prin care se urmărește ca toate maternităţile să devină centre de promovare a alăptării. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.