Pensionarii vor participa, în perioada următoare, la mitinguri de protest organizate în faţa Guvernului, Preşedinţiei şi Prefecturilor din ţară, principala nemulţumire vizând decizia guvernului de a nu majora pensiile de la 1 ianuarie 2012, aşa cum este stipulat în Legea 263/2010, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu."Pe lângă faptul că pensiile au fost îngheţate în ultimii doi ani, în 2011 s-a decis chiar şi diminuarea lor cu 5,5%. În paralel, preţurile au crescut în medie cu 10 – 15%, iar din acest motiv, pensionarii se află acum într-o situaţie deosebit de dificilă. Nu trebuie să uităm faptul că sezonul rece a început deja, iar scumpirea energiei termice a dublat sau chiar a triplat facturile la încălzire. În aceste condiţii, nu este exclus ca în această iarnă să crească mortalitatea şi morbiditatea în rândul persoanelor în vârstă, care nu mai au cu ce să-şi plătească întreţinerea", a spus Dumitru Cojanu.Acesta a precizat că în ultimele luni a depus numeroase memorii de protest atât la preşedinţie, cât şi la guvern, cerând în paralel o întrevedere cu prim ministrul Emil Boc. AGERPRES
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
Pensionarii vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de decizia guvernului de a nu va majora pensiile în 2012

Lasa un raspuns