PENSIONARI: Peste 300 de bilete de tratament au fost alocate în cea de-a şasea serie din acest an

PENSIONARI: Peste 300 de bilete de tratament au fost alocate în cea de-a şasea serie din acest an

 Peste 300 de bilete de tratament au fost alocate pensionarilor din Maramureş în cea de-a şasea serie din acest an. Distribuirea acestora a avut loc până ieri, urmând ca de mâine biletele care rămân neridicate să fie redistribuite pensionarilor care nu au beneficiat de ele inițial.

Seria a şasea de tratament pentru pensionari va începe în data de 5 mai.
"Pentru această serie au fost repartizate 336 de bilete, râmânând nevalorificate 23 de bilete. Au rămas aceste bilete în staţiunile Sovata – 4 bilete, Buziaş – 3, Eforie Sud – 2, Geoagiu – 6, Olăneşti – un bilet, Sângeorz – un bilet, Saturn – un bilet, Stâna de Vale – două bilete şi Tuşnad – 3 bilete", a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Maramureş, Daniela Vasile.
Cei care doresc să meargă în una din aceste staţiuni se pot prezenta începând de mâine la Casa Judeţeană de Pensii în vederea solicitării de bilete. Până la această dată la CJP Maramureş au fost înregistrate 5421 de cereri pentru bilete de tratament.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.