Ansamblul “Flori de Maramureș” din Sighet a reușit să impresioneze membrii juriului unui festival național cu costumele populare vechi de zeci de ani și cu dansurile și strigăturile tradiționale din zona noastră. Maramureșenii au câștigat premiul I la festivalul Național Cântec Joc și Voie Bună din județul Vaslui.
Tinerii au primit o invitație la festivalul „Cântec, Joc și Voie Bună la Negrești în Bătătură” care se adresează ansamblurilor folclorice de dansuri și cântece și formațiilor de dans popular de tineri și copii din toată țara cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Festivalul a avut loc în perioada 6-7 august și a fost organizat pe două secțiuni.
„A fost vorba despre festivalul național de cântec și joc, „Cântec, Joc și Voie Bună la Negrești în Bătătură”, a avut loc în județul Vaslui. Am primit o invitație de la cei din Vaslui pentru că și-au dorit foarte mult ca noi să fim acolo, să ne vadă și să ne găzduiască, noi fiind și singurul grup din Maramureș la festival”, a spus Lenuța Peter, membru Ansamblul „Flori de Maramureș”.
Chiar dacă la festival au fost prezente ansambluri din toată țara, maramureșenii au reușit să atragă atenția juriului.
„Am prezentat un program de jocuri din Maramureș, mai exact jocul bărbătesc, învârtita și strigăturile fetelor. A fost foarte frumos și important pentru noi, nu ne-am așteptat să câștigăm, am fost surprinșți când am aflat că am luat locul I. A fost un concurs destul de greu dar am reușit și de această dată să luăm premiul I”, a mărturisit o participantă.
În urmă cu două săptămâni ansamblul „Flori de Maramureș” a participat la un alt concurs care s-a desfășurat în Șimleu Silvaniei, de unde s-au întors tot cu premiul I.

Lasa un raspuns