După săptămâni bune în care traficul a fost îngreunat în centrul Sighetului, lucrările sunt pe ultima sută de metri. Complexitatea lucrărilor și perioada îndelungată în care s-au realizat branșametele de apă le-au îngreunat activitatea atât sighetenilor care locuiesc pe strada Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, cât și celor care desfășoară activități comerciale în această zonă. Acum locuitorii din Sighetu Marmației pot răsufla ușurați întrucât în aceste zile se toarnă asfalt în zonele în care s-a intervenit și se va putea circula în condiții normale.
Pe strada Dr. Ioan Mihalyi de Apșa din municipiu Sighetu Marmației s-au efectuat lucrări de branșament la conducta nouă de apă. Lucrările au demarat în luna iunie și era preconizat că se vor încheia în câteva săptămâni, însă au durat mai mult decât era prevăzut. În zona centrală a orașului au fost realizate aproximativ 40 de branșamente, iar acum se mai lucrează doar la branșamentele de la scările de bloc. Din cauza asfaltării la orele de vârf, traficul rutier din centrul municipiului este extrem de îngreunat iar șoferii sunt nevoiți să se plimbe prin oraș în căutarea unui loc de parcare.
Lucrările de realizare a branșamentelor vor continua în aceste zile pe strada Dragoș Vodă până la intersecția cu strada George Coșbuc.

Lasa un raspuns