PDL dă semne de neputinţă

Duminica trecută greii din PDL s-au întâlnit într-o fostă casă de protocol a lui Ceauşescu de la Snagov, botezată în codificarea securistică Vila Lac 2. Fură toţi acolo, vorba proverbului, fu Boc (el fu, nu fură, că-i la singular), dar fură absolut toţi ceilalţi, fură cei din Guvern şi fură bineînţeles şi cei din teritoriu, a lipsit de data asta numai preşedintele ţării, dar asta nu înseamnă că el nu fu… în alte dăţi la şedinţe de partid. Cestiuni arzătoare la ordinea zilei: remanierea Guvernului, regionalizarea ţării, votul prin corespondenţă etc.
Foarte interesant şi simptomatic pentru un partid de guvernământ este că de data asta nu s-a putut hotărî nimic, la această megaşedinţă au fost ascultate păreri pro şi contra, unele exprimate pe un ton vehement, dar nu s-a luat nici o măsură, nu s-a decis nimic. S-a amânat totul cu vreo două luni, mai spre Crăciun.
Ideea unei remanieri guvernamentale pluteşte în aer de mai multă vreme, n-ar strica să fie sacrificaţi nişte miniştri pentru ca partidul să mai recâştige ceva din popularitatea pierdută, dar miniştrii vizaţi nu stau inactivi ci îşi pun pilele în funcţiune, se caută în portofele, plătesc slujbe ca să îşi apere scaunele. Pentru că în spatele fiecărui ministru se află o bandă întreagă, văzută şi nevăzută, miniştrii nu sunt acolo de capul lor, pe bază de competenţă proprie, ci înăuntrul Guvernului miniştrii sunt împărţiţi în mai multe biserici, după ziua de pocăinţă a fiecăruia, unii miniştri sunt de ziua a şaptea ai lui Falcă iar alţii sunt ai lui Pavel, unii sunt de ziua întâi ai lui Flutur iar alţii sunt ai lui Chefa, şi iarăşi unii sunt de cinzecime ai lui Boc şi alţii sunt de cinzeacă ai lui Oltean, ca să nu mai vorbim că unii pot fi ai lu’ Udrea şi alţii ai lu’ Mamona, după cum se împarte şi dumnezeul lor, care este Banul. Pierderea unui ministru înseamnă o grea înfrângere de etapă şi ţeapă pentru banda ascunsă în spatele lui. De aceea, când vine vorba de remaniere, se dau lupte crâncene în culise şi pe faţă – şi uite aşa Sinedriul portocaliu se dezbină întru sine şi face o larmă de nedescris. Preşedintele Băsescu le-a dat un telefon în timpul şedinţei, pe bază de ce a auzit în microfoane, şi le-a zis să înceteze cu gălăgia pe tema remanierii, pentru că remanierea se va face, dar este o problemă prea importantă ca să fie hotărâtă de către conducerea superioară de partid şi de stat. Remanierea va fi hotărâtă de către un singur om, adică de către dl Băsescu însuşi, pentru că dl Băsescu vrea să le arate tuturor, în limbajul său ţigănesc, cine este jupânul. Iară ziua şi ceasul remanierii nu-l ştie nimeni în afară de tătucul, nici îngerii (vorba vine) din cercul lui Zeus.
Apoi este chestiunea votului prin corespondenţă. Nici aici nu s-a ajuns la un consens în coaliţia de guvernare. PDL vrea cu toată energia ca să se introducă votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate, pentru că acesta ar crea posibilitatea unei fraude uriaşe, de ordinul a peste un million de voturi, o fraudă incomparabil mai mare decât cea cu voturile din străinătate din 2009, în baza căreia dl Băsescu a pretins că ar fi câştigat alegerile la preşedenţie. Numai că, la fel ca şi în cazul regionalizării, UDMR nu este de acord. UDMR nu ar fi deranjată că votul prin corespondeţă ar duce în România la perpetuarea la putere a unui partid de tip bolşevic, ca PDL. Ci UDMR este deranjată că în Ungaria trăiesc foarte mulţi maghiari care provin din Ardeal, iar aceştia, în eventualutatea legalizării votului prin corespondenţă, ar primi şi ei drept de vot la alegerile din România. Evident, aceştia ar vota împotriva UDMR şi cu partidul lui Tokes. Şi atunci UDMR ar fi curăţată de pe scena politică din România. Pentru că maghiarii din afara României văd mai bine că UDMR nu exprimă interesele maghiarilor din România, că UDMR este o formaţiune de profitori, balcanizată, ameţită de succesuri, veşnic cu picioarele desfăcute, în aşteptarea unui amator de plăceri de la putere.