VIDEO | Partida de vineri dintre Minaur și Poli Timișoara nu se mai dispută

CS Minaur nu a mai jucat vineri, 23 octombrie, meciul cu SCM Poli Timișoara, din cadrul etapei a 10-a din Liga Zimbrilor, pentru că echipa bănățeană a fost oprită de la joc de DSP Timiș. Echipa din Baia Mare a plecat spre Sf. Gheorghe joi dimineață, dar n-a ajuns decât până în Mesteacăn.

Delegația noastră a fost informată de Federația Română de Handbal că meciul nu se mai dispută, astfel că a revenit acasă. În urma testării întregului lot și a staff-urilor tehnic și administrativ al secției de handbal a SCM Timișoara, înaintea deplasării în turneul de la Sfântu Gheorghe, un jucător a fost depistat pozitiv la testul COVID. Direcția de Sănătate Publică Timiș a început ancheta epidemiologică și ca o primă măsură, a recomandat sistarea participării în competiție, vreme de șapte zile, după care se va face o retestare a întregului lot de jucători și a staff-ului tehnic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.