Papa Benedict al XVI-lea ‘emoţionat’ şi ‘tulburat’ după întâlnirea cu victimele pedofililor din Biserica Catolică

Papa Benedict al XVI-lea ‘emoţionat’ şi ‘tulburat’ după întâlnirea cu victimele pedofililor din Biserica Catolică

Papa Benedict al XVI-lea s-a declarat ‘emoţionat’ şi ‘tulburat’ după întâlnirea avută, vineri seara, la Erfurt, cu victime ale abuzurilor sexuale comise în cadrul Bisericii Catolice, se arată într-un comunicat al Conferinţei episcopale germane, citat de AFP.
‘În această seară, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la seminarul din Erfurt cu un grup de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoţi pedofili şi angajaţi ai Bisericii’ Catolice, potrivit comunicatului.
La finalul întâlnirii, Sfântul Părinte s-a arătat ‘emoţionat’ şi ‘tulburat’ de suferinţele victimelor şi a ‘exprimat profunda sa compasiune şi regretul pentru tot ce au avut de suferit victimele şi familiile acestora’, se mai afirmă în document.
Suveranul Pontif le-a dat asigurări persoanelor prezente că responsabilii Bisericii Catolice ‘acţionează în vederea clarificării crimelor de abuz sexual şi depun eforturi pentru a favoriza măsuri eficiente pentru protecţia copiilor şi tinerilor’, precizează comunicatul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.