Pacienţii sigheteni îşi pot face o programare la medic sau pot obţine informaţii şi sfaturi de specialitate printr-un sistem online

Pacienţii sigheteni îşi pot face o programare la medic sau pot obţine informaţii şi sfaturi de specialitate printr-un sistem online

Câţiva medici din Maramureş s-au aliniat unui sistem integrat prin care se pot face programări online. Apelând la acest sistem, pacienţii din România pot să ajungă  mult mai repede la medic Prin proiectul Doctor.ro pacientul caută un medic selectând oraşul şi specialitatea dorită, solicită o programare şi apoi merge la doctor. În cele şase luni de la apariţia proiectului, numărul doctorilor care stau la dispoziţia pacienţilor pe site a depăşit 1.600 de specialişti. La acest sistem s-au aliniat şi câţiva medici din Maramureş, care se declară mulţumiţi de acest mod de comunicare virtual medic –pacient.Peste 4.600 de pacienţi au ales să-şi creeze cont pe Doctor.ro.Platforma de programări online Doctor.ro este concepută ca parte integrantă a comunicării online – offline dintre pacient şi medic. Implicarea Doctor.ro în relaţia medic-pacient are loc şi după finalizarea unei consultaţii, prin măsurarea satisfacţiei pacientului, în scopul consolidării relaţiei acestuia cu specialistul în sănătate.Până în acest moment s-au alăturat proiectului şi unităţi medicale din Maramureş. Printre acestea se regăsesc şi medici de la Spitalul Municipal Sighet. Anamaria Pop, medic primar ginecoloc se arată mulţumită de funcţionarea acestui sistem. Din punctual său de vedere, această modalitate de comunicare medic- pacient este favorabilă în special pentru categoriile de paciente mai tinere, care sunt utilizatoare de internet în mod curent.
Tocmai aceste paciente au început deja să apeleze la acest site, îşi dezvăluie problemele de sănătate, cer diferite informaţii şi sfaturi de specialitate, dar se pot şi programa pentru o consultaţie.
Pe site-ul doctor.ro există posibilitatea ca orice pacient să caute specializarea  medicală pentru care doreşte să facă programarea, cu specificarea judeţului în care locuieşte.Într-o etapă ulterioară li se prezintă medicii din acel judeţ, pe localităţi, la care accesează pagina medicului la care doresc să obţină o consultaţie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.