O expoziţie de pictură autentică maramureşeană a fost vernisată astăzi la Sighetu Marmaţiei. Adrian Negrea şi Adrian Sabadîş au transpus pe pânză scene din viaţa ţăranului maramureşean, casele bunicilor, dar şi biserica, uliţa satului sau ulciorul cu flori. E o expoziţie cu o puternică încărcătură emoţională pentru cei care au crescut la ţară, iar pentru artişti, o realizare de suflet.
„Origini” întruneşte 22 de picturi în ulei de dimensiuni mari şi medii.
„Sunt 22 de lucrări realizate de Adrian Sabadîş şi Adrian Negrea, subsemnatul, având ca tematică „Origini”. Suntem amândoi din Maramureşul istoric şi am decis să dezvoltăm latura aceasta folclorică şi prin pictură. Picturile surprind activităţi ale ţăranilor, munca la câmp, mersul la biserică, cu animalele la adăpat, scene comune din viaţa satului. Emoţiile cele mai mari sunt aici, pe plan local, deoarece dincolo ştim sigur că vor fi apreciate lucrările realizate de noi. Maramureşul este un brand de ţară şi cred că vor prinde bine şi vor fi apreciate”, a declarat artistul plastic Adrian Negrea.
Pentru realizarea acestei expoziţii, cei doi artişti au muncit mai bine de 6 luni. Emoţiile au fost mari astăzi, când cei doi şi-au văzut un vis împlinit în prezenţa a zeci de sigheteni care au venit să le admire lucrările. Amintirile din copilărie au stat la baza inspiraţiei.
„Am mai expus la expoziţii de grup, dar e pentru prima oară când am realizat împreună o astfel de expoziţie de mare amploare. Emoţiile sunt mult mai mari de această dată, fiind în centrul atenţiei. Realizarea acestor picturi a înseamnat pentru mine mai mult decât nişte simple pânze şi culori. Practic am făcut o introspecţie a copilăriei mele la ţară, a meleagurilor pe care am copilărit. Ca tablou de suflet aş putea să spun că este pentru mine Camera bunicilor, acolo unde mi-am petrecut majoritatea timpului din copilărie, dar şi uliţa de la sat”, povesteşte artistul plastic Adrian Sabadîş.
Expoziţia este una itinerantă, iar dacă azi a fost făcută cunoscută pentru publicul sighetean, în perioada următoare va poposi la Cluj-Napoca, Baia Mare, Bucureşti, Le Mans (Franţa) şi Geneva (Elveţia).

Lasa un raspuns