"Proiectul de lege stabileşte în sarcina ANCOM o serie de atribuţii precum inventarierea reţelelor şi infrastructurii asociate, crearea şi punerea la dispoziţia publicului pe pagina de Internet a unei baze de date care să mapeze elementele de infrastructură de pe teritoriul României şi să includă condiţiile de acces pe proprietatea publică. În plus, instituţia trebuie să elaboreze un contract-standard de acces pe proprietatea privată, să controleze şi să monitorizeze obligaţiile ce revin instituţiilor publice prin prisma noilor prevederi legale", a mai spus şeful ANCOM.
"Defalcat, s-a înregistrat o scădere a serviciilor de retransmisie prin satelit (DTH) şi o creştere a numărului de abonaţi prin cablu. Mai multe informaţii vor fi cuprinse în raportul final de date statistice privind piaţa de comunicaţii din România, care va fi publicat la începutul lunii decembrie", a încheiat Marinescu. Prezent la eveniment, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a afirmat că speră ca proiectul de lege privind infrastructura reţelelor de comunicaţii să fie adoptat în cel mult două luni.
"Acest proiect de act normativ este foarte important pentru industria de profil. De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind trecerea la televiziunea digitală va fi prezentat în Parlament în cel mai scurt timp, documentul fiind în curs de avizare la Ministerul Finanţelor Publice", a spus Vreme.

Lasa un raspuns