Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat vineri, în privința acuzațiilor de plagiere a tezei sale de doctorat, că lucrarea ei este originală 100%, motiv pentru care este hotărâtă să își apare imaginea publică prin acționarea în instanță pentru calomnie a Cosimei Rughiniș, conf.dr. de la Facultatea de Sociologie.
"Vreau să vă arăt cum se poate distruge imaginea unui om politic. După cum știți, există un program de detectare a plagiatelor, care poate fi accesat de toate instituțiile care pot să verifice un plagiat — www.detectareplagiat.ro. Am fost informată de presă, astăzi, că există suspiciuni de plagiat în lucrarea mea de doctorat. Este inutil să vă spun că acest sociolog (Vilfredo Parreto — n.r.) nu a fost aproape deloc cercetat și există foarte puține note și studii despre el, iar când m-am angrenat în această activitate, Comisia de doctorat mi-a spus că îmi va fi foarte greu pentru că nu există materiale pe care să le fi putut să le citesc. Dar, m-am înhămat la acest lucru și, mai mult decât atât, la traducerea lui Vilfredo Paretto, Tratatul de Sociologie Generală din care am tradus trei din cele patru volume", a precizat Vasilescu într-o conferință de presă.
Primarul Craiovei a mai afirmat că respectivul capitol din teza sa de doctorat despre care Comisia de Etică a Universității București afirmă că ar fi plagiat este, de fapt, rezumatul tezei ei de doctorat.
"Înțeleg că această doamnă despre care, îmi cer scuze, nu am auzit, Cosima Rughiniș, care, la ce gafe a făcut, are a-și cere scuze, spune că un întreg capitol din teza mea de doctorat ar fi un plagiat. Am accesat acest program de detectare a plagiatului și am constatat că 7% este plagiat. Numai că acest 7% duce la un link care este, de fapt, rezumatul tezei mele de doctorat, care-mi aparține. Deci, dacă cei 7% nu sunt plagiat, pentru că duc la o lucrare tot de-a mea, înseamnă că lucrarea mea este originală 100%", a explicat Olguța Vasilescu.
Primarul Craiovei a menționat că Vilfredo Paretto este un sociolog valoros, genial, dar a fost foarte puțin promovat, pentru că a fost unul dintre teoreticienii "musollinieni" și, din această cauză, a fost interzis peste tot în Europa, apoi a fost descoperit de Școala americană de sociologie și abia după aceea au început să apară studiile despre el și în Europa.
"Când am scris eu teza de doctorat am găsit un singur text scris de un român despre Vilfredo Paretto: era scris de Varujan Vosganian și se referea la distribuția veniturilor. Este o teorie ‘parettiană’ care spune că 80% din bogățiile lumii sunt deținute de 20% din populația lumii. Vilfredo Paretto este recunoscut pentru faptul că este autorul Teoriei elitelor, lucru care m-a inspirat foarte mult în a face această lucrare, care este 100% originală", a mai afirmat primarul Craiovei.
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
OLGUŢA VASILESCU: Lucrarea mea de doctorat este originală 100% și îmi voi apăra imaginea publică

Lasa un raspuns