OFICIAL: Elton John şi David Furnish s-au căsătorit

OFICIAL: Elton John şi David Furnish s-au căsătorit

Cântăreţul britanic Elton John s-a căsătorit, duminică, cu partenerul său de mulţi ani David Furnish, într-o ceremonie organizată la reşedinţa sa din Windsor, în apropiere de Londra, la nouă ani după ce aceştia au încheiat o uniune civilă.

"Partea legală s-a făcut. Urmează ceremonia", a scris starul pop pe contul său de pe platforma online Instagram, sub o fotografie a cuplului zâmbitor. Ambii purtau costume bleumarin, cu cămăşi desfăcute, roz cu guler alb în cazul lui David Furnish, şi bleumarin pentru Elton John.
În fotografie, Elton John, care a anunţat că va "împărtăşi momente speciale din timpul căsătoriei" pe reţeaua socială, este aşezat lâgă un birou, alături de partenerul său, cu un stilou în mână şi un document în faţă. Cântăreţul are o verighetă la mâna stângă.
Printre alte fotografii publicate pe contul său de pe platforma Instagram, sub eticheta #ShareTheLove ("să împărtăşim dragostea", n.r.), se poate vedea şi invitaţia trimisă rudelor şi prietenilor apropiaţi. Elton John a invitat circa 50 de persoane la nuntă, printre care s-au aflat, potrivit presei, Victoria şi David Beckham şi Elizabeth Hurley.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.