Ofertă bogată a liceelor profesionale pentru noul an școlar

Liceele profesionale au o ofertă educațională bogată pentru anul școlar 2019-2020. Majoritatea elevilor care aleg aceste licee optează pentru clasele de frizerie, manichiură-pedichiură, coafură sau de agent în turism, cursuri cu ajutorul cărora pot să se angajeze după susținerea examenului final.

De asemenea elevii pot să opteze pentru cursuri la zi sau la seral.

”În momentul de față avem ultimele locuri disponibile atât la școala profesională, cât și la liceu. La liceu numărul locurilor disponibile este un pic mai mare pe partea de seral. În ceea ce privește școala profesională, clasa de frizerie, manichiură-pedichiură, coafură este ocupată aporape în totalitate în timp ce clasa de ospătar-bucătar mai are locuri disponibile. Elevii sunt foarte bine pregătiți pentru că orele de practică se desfășoară la agenții economici iar mulți dintre ei chiar rămân și lucrează în cadrul firmelor respective. Gradul nostru de absorție pe piața muncii la finalizarea studiilor este de 70-80%”, a declarat Gabriela Mărieș Leș, director Liceul Tehnologic UCECOM ”Spiru Haret”.

O cerere mare pe piața muncii este pentru ospătar și bucătar însă tinerii nu sunt foarte interesați de aceste specializări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.