O tânără a murit după ce a fost lovită de taximetrul din care tocmai coborâse

O tânără a murit după ce a fost lovită de taximetrul din care tocmai coborâse

O tânără în vârstă de 27 de ani din Iaşi a murit vineri, după ce a fost lovită de taximetrul din care tocmai coborâse şi care a fost acroşat de o altă maşină, în urma accidentului fiind grav rănit şi şoferul taximetrului. Femeia a coborât din taxi în zona Păcurari, la ieşirea din municipiul Iaşi, însă şi-a dat seama că a uitat bagajele în maşină, astfel că i-a făcut semn şoferului să oprească. Taximetristul începuse manevrele de întoarcere, moment în care maşina acestuia a fost lovită de un alt autoturism.
În urma impactului violent, taximetrul a lovit-o pe femeie, aceasta murind pe loc. Totodată, şoferul taximetrului a fost rănit, pentru scoaterea acestuia din maşină fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare. Ulterior, el a fost transportat la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Poliţiştii au început cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut accidentul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.