Tema săptămânii a fost, fără îndoială, Consiliul European, cu deciziile sale destul de controversate în ceea ce privește disciplina financiară impusă de cuplul franco-german celorlalte state. Din concluziile acestui summit în România s-a dezbătut în principal tema includerii în Constituție a obligativității respectării unui deficit global de 3% și a unui deficit structural de 0,5%. Președintele Băsescu a venit relativ triumfător de la Consiliul European, ca și cum acesta i-ar fi „validat” politicile și propunerile legate de economie și de Constituție. Totul s-a transformat încet, încet, mai degrabă într-o dezbatere de politică internă. Și Traian Băsescu și PD-iștii susțin în cor că, iată, modificarea Constituției este cerută de contextul european și că ea trebuie făcută în regim de urgență.
Opoziția a susținut că Traian Băsescu a plecat la acest important eveniment fără mandat. O teză care din punct de vedere strict juridic este discutabilă. Specialiștii în drept internațional ar putea spune că nu avea nevoie de un mandat, de vreme ce este șeful statului. Constituționaliștii români ar argumenta că Traian Băsescu nu avea ce să caute la Consiliul European, neavând prerogativa de a încheia acorduri interguvernamentale. Dezbaterea juridică este însă o capcană, după părerea mea. Cu sau fără un mandat formal din partea guvernului, o minimă cultură democratică l-ar fi obligat pe președinte la o consultare prealabilă cu toți actorii semnificativi înainte de a angaja o asemenea decizie în numele României. Pentru că ea, decizia, va trebui asumată și respectată pe termen mediu și lung, nu doar pe durata guvernării Băsescu-Boc. Dar acestea sunt chestiuni procedurale.
Pe fond, am sentimentul că la acel Consiliu European Traian Băsescu a fost pus într-o postură deloc comodă și pentru care nu era pregătit. Opțiunea în acea noapte lungă, care a precedat anunțarea deciziilor, a fost ceva de tipul „take it or leave it”. Adică ori vii cu noi, ori te plasezi cumva pe poziția izolată a Marii Britanii. Din acest punct de vedere, multe învinuiri nu i se pot aduce lui Traian Băsescu. E limpede că și atitudinea față de el s-a schimbat oarecum în Europa. În fața unor decizii grele, liderii europeni n-au nevoie de vreun contestatar de dimensiunea României, din zona non-euro. Așa că înțeleg să-și reprime dezgustul față de Băsescu și să înceapă să-l „mângâie pe creștet”. Și în mod firesc, Băsescu a reacționat previzibil, încântat, acceptând cu ușurință soluția de la Bruxelles. Fără măcar a-și lua rezerva unei aprobări ulterioare de către parlamentul național. Așa cum au făcut Cehia sau Ungaria.
În raport cu ceea ce s-a discutat în această săptămână în țară, văd două riscuri mari. Primul ține de absența unei dezbateri de fond, al doilea de tentația utilizării deciziilor Consiliului European în politica internă.
Dezbatere de fond nu prea există. Nu spune nimeni limpede ce înseamnă aceste decizii pentru români în termeni de obligații, nici nu știm foarte bine dacă în acest nou cadru european există și oportunități pentru țară. Unii economiști, dar și fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu au atras atenția că limitarea normativă a deficitului bugetar la 3% poate condamna România la subdezvoltare. Un deficit mai mare – și aici nu vorbim de cifre exagerate cum insinuează puterea – poate fi, în anumite etape, un instrument de relansare, de dezvoltare. Într-o perspectivă nu foarte fericită noile state membre ar putea fi blocate pe termen mediu într-o politică de austeritate, fără să aibă la îndemână și pârghiile necesare dezvoltării. Pentru că totuși, în ceea ce privește deficitul și gradul de îndatorare, problema nu este la noile state membre, ci în principal în zona euro. Dar, mă rog, deocamdată vocile care au ridicat aceste argumente sunt singulare. Dezbaterea internă s-a focalizat mai degrabă pe procedurile de implementare a deciziilor Consiliului European și mai puțin pe fondul lor, deși eu aș recomanda mai multă prudență, pentru că sunt convins că până în martie lucrurile se vor schimba radical. Cine urmărește diversele luări de poziție din Europa își dă seama de această realitate.
Discuția s-a concentrat pe procedură și pentru că puterea a dorit să folosească argumentul hotărârilor Consiliului European pentru a presa pe modificarea Constituției. O dezbatere rațională pare să nu fie posibilă. Ce s-ar întâmpla, de pildă, dacă un referendum pentru introducerea în Constituție a coeficientului de 3% deficit bugetar ar eșua datorită neparticipării populației? Tema modificărilor constituționale începe, după o săptămână, să fie privită cu mult scepticism în toată Europa. La noi însă există un heirupism motivat electoral, în ideea că poate poate, făcând referendumul în aceeași zi cu alegerile, puterea va obține încă o temă de campanie. O prostie, ținând cont de miza dezbaterii.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: ”Hai cu Busul!”- prima extragere din acest an școlar
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA a fost în Câmpulung la Tisa, unde a discutat cu localnicii
VITAL: Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă
FOTBAL: Derby maramureșean între două echipe aflate pe podium
PASUL GUTÂI: Copac prăbușit pe DN 18
INEDIT: Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor
VOLEI: Știința Explorări s-a calificat în sferturile Cupei României
MARAMUREȘ SACRU- Maramureșul își duce patrimoniul UNESCO și tradițiile autentice la Bruxelles
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru prosumatorii din România
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
O săptămână după Consiliul European. Cum arată dezbaterea românească?

Lasa un raspuns