O minoră a încercat să treacă granița cu cartea de identitate a unei prietene majore

O adolescentă a încercat să iasă din țară prezentând la controlul de frontieră cartea de identitate a unei alte persoane. Ea a mers ieri în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, prezentând o carte de identitate eliberată pe numele unei sătmărence în vârstă de 18 ani. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că între fotografia aplicată pe document și persoana care s-a prezentat la control există diferențe vizibile.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că, de fapt, cea care dorea să iasă din țară este o minoră în vârstă de 16 ani, din județul Satu Mare. Aceasta a declarat că intenționa să meargă în țara vecină pentru a presta ca zilier la munci agricole. Știind că nu poate ieși din țară fără acordul părinților (aceștia fiind plecați în străinătate), a luat cu împrumut, de la o cunoștință, cartea de identitate pe care a și prezentat-o la controlul de frontieră.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și trecere ilegală a frontierei de stat, la finalul cercetărilor minora fiind predată reprezentanților DGASPC Satu Mare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.