VIDEO | O eclipsă de soare, vizibilă parțial și în România, va avea loc joi

O eclipsă de soare va traversa joi cerul pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând prin Europa. În România, eclipsa va fi doar parţială și vizibilă în jumătatea nordică a ţării.

Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, evenimentul destul de spectaculos se va produce pe 10 iunie, după ora 13:00. Specialiștii atrag atenția că pentru a vedea eclipsa doritorii trebuie să folosească filtre speciale și că nu este indicat ca aceștia să privească direct Soarele.

Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare organizează cu acest prilej, în 10 iunie între orele 10.00 și 15.00, o serie de evenimente avându-l invitat special pe Cătălin Beldea, jurnalist de știință și vânător de eclipse, precum și invitat de onoare pe Sorin Hotea, astronom coordonator SARM Sighet. Cei prezenți la Planetariul Baia Mare vor avea posibilitatea, între orele 13.00 și 15.00, să observe eclipsa parțială prin teleobiective și camere speciale puse la dispoziție de organizatori. Intrarea este liberă.

La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ”cerc de foc” pe cerul de iunie. Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.

Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.

 

SURSA FOTO:DIGI24.RO

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.