Noul Regulament BNR: Avans minim de 15 la sută la creditul ipotecar în euro

Noul Regulament BNR: Avans minim de 15 la sută la creditul ipotecar în euro
Persoanele fizice care vor să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar şi au veniturile în lei vor trebui să achite un avans de minimum 15 la sută din valoarea locuinţei cumpărate, la creditele în euro, şi de cel puţin 40 la sută, la creditele în dolari, franci elveţieni sau yeni, potrivit noului regulament al Băncii Naţionale privind creditarea, care devine aplicabil începând cu 31 ianuarie, la 90 de zile după ce a fost publicat în Monitorul Oficial din 31octombrie 2011.
Potrivit noului regulament, data de 31 ianuarie este una maximală, iar în funcţie de cum vor trimite băncile comerciale normele proprii de creditare pentru aprobare la BNR, termenul de implementare a regulamentului ar putea fi diferit de la bancă la bancă. 
Clienţii băncilor care au venituri în valută, şi vor să contracteze un împrumut imobiliar sau ipotecar, vor plăti un avans minim de numai 20 la sută din valoarea locuinţei. 
Pe de altă parte, regulamentul prevede că la creditele de consum, perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, faţă de 10 sau chiar 15 ani, înainte de emiterea noilor condiţii de către Banca Centrală. 
Condiţiile de rambursare a creditului de consum în 5 ani nu se aplică la refinanţarea împrumuturilor contractate anterior. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.