Pasajul subteran de la Piaţa Presei, care are o lungime de aproximativ 800 de metri, două intrări şi o ieşire, a fost deschis circulaţiei, în urma finalizării lucrărilor de construcţie, care au costat 60,4 milioane de lei, primele maşini trecând prin pasaj duminică, la ora 09.45.
"Pasajul a fost inaugurat cu două luni întârziere, din cauza reţelelor subterane care au fost găsite în zonă. Sunt două intrări şi o ieşire şi are o lungime de apoximativ 800 de metri. Pasajul fluidizează cu aproximativ 30 la sută circulaţia. Se estimează că vor circula 2.000 de vehicule pe oră", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent duminică la darea în funcţiune a pasajului.
Edilul a precizat că în următoarea perioadă va monitoriza traficul din această zonă, astfel încât, dacă va fi nevoie, să fie reglate semafoarele. De asemenea, Oprescu a mai spus că dacă va fi necesar s-ar putea construi un pasaj pietonal subteran în zona fostului Minister al Culturii.
Odată cu inaugurarea pasajului de la Piaţa Presei a fost vizitat şi pasajul subteran pietonal, pe pereţii căruia au fost puse fotografii făcute de bucureşteni. Aici vor fi montate şi două lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Pasajul subteran Piaţa Presei are o lungime de aproximativ 800 de metri şi este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic ridicat – şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăşti şi bulevardul Poligrafiei.

Lasa un raspuns