Noi reguli pentru detinerea armelor şi muniţiilor

Noi reguli pentru detinerea armelor şi muniţiilor

In data de 27.07.2011 a intrat in vigoare Legea nr.117/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor si al muniţiilor.

Potrivit prevederilor art. 27, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri (ultimei vize). Pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat sa se prezinte înainte de împlinirea termenului prezentat mai sus la structura de politie competenţă (Serviciul A.E.S.P.) în  a cărei rază de competenţă  teritoriala îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum si cu documentele stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Valabilitatea permisului de arma se prelungeşte de către autoritatea competenta pentru o perioada de 5 ani, daca titularul îndeplineşte condiţiile legale in acest sens, respectiv:
-nu au suferit condamnări, prin hotărâre judecătoreasca rămasa definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitatarea;
-nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei in vigoare;
-sunt apte din punct de vedere psihologic si medical pentru a deţine si folosi arme si muniţii;
-nu prezintă pericol pentru ordinea publica, siguranţa naţionala, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informaţiilor existente la organele competente;
-nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase in ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor
Neprezentarea în termen pentru prelungire valabilităţii permisului de armă atrage anularea dreptului de port si folosire a armelor si muniţiilor conform prevederilor art. 47 alin.1 lit. d din Legea nr.295/2004 modificată, iar potrivit  art. 1374 din Legea nr.295/2004 modificată, nedepunerea armei si a muniţiei la un armurier autorizat in termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
O alta modificare importantă se referă la condiţiile de acordare a dreptului de deţinere, port si folosire a armelor cu gaze, astfel, această categorie de arme este supusă regimului autorizării, similar regimului aplicabil armelor neletale de autoapărare cu bila de cauciuc/aer comprimat.
Având in vedere această modificare, în termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a Legii nr.117/2011, posesorii armelor neletale de autoapărare cu gaze iritant lacrimogene, au obligaţia de a se prezenta la Serviciul A.E.S.P., in vederea înscrierii armei in permisul de armă in cazul celor care poseda un asemenea document, respectiv obţinerea permisului de armă pentru cei care nu posedă un asemenea document si deţin aceste arme in baza certificatelor de deţinător.
Permisul de armă, se eliberează titularilor certificatelor de deţinător care îndeplinesc următoarele condiţii:
-nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva, la pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de un an,  cu excepţia cazurilor in care a intervenit amnistia sau reabilitatarea;
-sunt apte din punct de vedere psihologic si medical;
-nu prezintă pericol pentru ordinea publica, siguranţa naţionala, viata si integritatea corporala a persoanelor, conform datelor si informaţiilor existente la organele competente;
-nu le-a fost anulat in ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port si folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării;
-nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase in ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate in condiţiile prezentei legi.
La împlinirea termenului de 6 luni de la intrarea in vigoare a Legii nr.117/2011, certificatele de deţinător ale posesorilor de arme neletale de  autoapărare cu gaze iritant lacrimogene, care nu si-au îndeplinit obligaţia solicitării eliberării permisului de arma/înscrierea armei în permisul de armă, conferă titularului doar un drept de deţinere a armelor înscrise in acest document nu şi de .
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.