VIDEO | Noi hotărâri ale Comitetului Executiv al AJF Maramureș

La începutul săptămânii, echipele clasate pe locurile I din seriile Sud și Nord ale Ligii a patra, respectiv CS Progresul Șomcuta Mare și CSM Sighetu Marmației, au efectuat testul RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19, astfel încât – în cursul acestei săptămâni – să se poată desfășura finala pentru desemnarea echipei campioane a Ligii a patra, ediția 2019/2020. De asemenea, acest test a fost făcut atât de potențialii arbitri ai acestei partide, cât și de unii oficiali ai AJFMM, implicați în organizarea acestui joc. Astfel, a fost respectată o primă condiție din “Protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator”.

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al AJF Maramureș, s-au hotărât în unanimitate, pentru încheierea anului competițional 2019/2020, variantele de finalizare a sezonului 2019/2020 pentru Liga a patra, respectiv pentru desemnarea echipei campioane care să reprezinte județul Maramureș la barajul pentru promovarea în Liga a treia organizat de Federația Română de Fotbal (FRF), astfel

a) în cazul în care ambele echipe au testele negative, se organizează finala Ligii a patra vineri, 24 iulie, de la ora 17.00, respectând protocolul medical care prevede că meciul se joacă în maximum 72 de ore de la aflarea rezultatelor; jocul se va disputa fără spectatori pe Stadionul Municipal ”Viorel Mateianu” din Baia Mare;

b) în cazul în care doar una dintre echipe are testele negative, atunci aceasta va fi desemnată echipa campioană, neexistând timp suficient pentru reprogramarea meciului (termenul limită pentru a anunța campioana județului fiind 27 iulie), având în vedere că echipa cu probleme medicale trebuie să prezinte două teste negative consecutiv;

c) în cazul în care niciuna dintre echipe nu are testele negative, atunci campioana va fi desemnată după criteriul numărului de puncte (echipele neavând număr egal de meciuri disputate, se va calcula procentual); dacă după acest prim criteriu cele două echipe nu vor putea fi departajate, atunci criteriul următor este golaverajul; în cazul în care egalitatea va persista, următoarele două criterii sunt: numărul de goluri marcate, respectiv numărul de goluri primite.

Tot în cadrul ședinței s-a stabilit că se implementează Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din 27 mai 2020, privind numărul de înlocuiri permise (maxim 5) și numărul de jucători pe banca de rezerve (maxim 9). De asemenea s-a deci ca echipa care va reprezenta județul Maramureș în sezonul 2020/2021 al Cupei României, competiție organizată de FRF, va fi desemnată echipa învinsă din finala Ligii a patra. Ambele finaliste din Liga a patra sunt calificate în semifinalele Cupei României în Maramureș. Celelalte două echipe calificate în semifinale nu au dorit să continue competiția conform protocolului medical.

Membrii AJF Maramureș au desemnat PHP Iadăra, ocupanta locului I în Liga a cincea la momentul întreruperii competiției, câștigătoarea sezonului actual.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.