Peste 160 de cluburi din țară au fost verificate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de echipe mixte alcătuite din pompieri și reprezentanți ai structurilor MAI, fiind aplicate 118 amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) transmis AGERPRES.
”Pentru asigurarea continuității acțiunilor preventive, din dispoziția ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, în cursul acestei nopți, pompierii, alături de reprezentanți ai structurilor MAI, constituiți în echipe mixte, au derulat controale și verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros”, precizează IGSU.
Potrivit sursei citate, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, s-au executat 162 de controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci, fiind aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor.
Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat: exploatarea instalațiilor electrice, funcționarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucționarea căilor de evacuare, instructajul angajaților, obținerea autorizației de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu.
Totodată, cu prilejul controalelor executate a fost depistat un caz de încălcare gravă a cerinței de securitate la incendiu, situație care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor la un operator economic din comuna Brănești, județul Gorj. Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depășit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referință, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare, oprirea funcționării acestuia, menționează IGSU.
Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 171 de acțiuni de recunoaștere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenție în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.
De asemenea, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, în perioada următoare, activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locuri să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate.
Ultima acțiune preventivă de amploare, derulată la nivel național, care a vizat imobilele în care funcționează cluburi și discoteci, a avut loc pe 11 și 12 noiembrie anul trecut. În cele două zile au fost controlați 448 de operatori economici, fiind aplicate 405 amenzi, în cuantum de peste 788.000 lei, iar două localuri din municipiul Brașov au fost închise din cauza depășirii numărului maxim de utilizatori, potrivit IGSU.
Totodată, IGSU reamintește obligațiile pe care administratorii de localuri trebuie să le respecte: respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația în vigoare, pentru aceste categorii de construcții; solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu și preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

Lasa un raspuns