Numărul insuficient de elicoptere afectează eforturile de salvare și pe cele de furnizare a ajutorului umanitar pentru populația sinistrată din Nepal, după cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a lovit țara asiatică pe 25 aprilie, a anunțat luni Laxmi Dhakal, purtător de cuvânt al Ministrului de Interne nepalez, citat de DPA.
Guvernul nepalez folosește în prezent 13 elicoptere, dintre care șapte private, în timp de Forțele Aeriene Indiene participă la operațiunile de salvare cu 14 elicoptere.
”Nu avem destule elicoptere pentru a livra ajutorul umanitar și a desfășura operațiuni de salvare simultan”, a explicat Laxmi Dhakal.
Armata americană a pus la dispoziție duminică patru avioane Osprey, care pot realiza aterizări verticale, iar China a furnizat luni dimineață trei elicoptere. ”Totuși, aceste mijloace nu sunt suficiente. Avem nevoie de un număr cel puțin dublu sau chiar triplu de elicoptere față de câte avem acum”, a continuat oficialul nepalez.
Satele din zonele muntoase din nordul Nepalului, unde accesul rutier este dificil sau chiar lipsește, sunt izolate din cauza alunecărilor de teren provocate de seism. În unele sate au fost complet distruse 95% din case, localnicii fiind nevoiți să se refugieze pe câmp.
Bilanțul provizoriu oficial al seismului din 25 aprilie a urcat la 7.200 de morți, dar există probabilitatea ca acesta să crească întrucât se înregistrează multe victime în zonele inaccesibile din nordul țării, potrivit Centrului nepalez pentru situații de urgență.
Oficiul pentru turism din Nepal a anunțat că este confirmată moartea a 57 de străini și rănirea a 52, iar 109 turiști sunt încă dați dispăruți în urma cutremurului.
Stiri de actualitate:
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
NEPAL: Eforturile de salvare, afectate de numărul insuficient de elicoptere

Lasa un raspuns