Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi că proiectul construcţiei Autostrăzii Transilvania, contractat cu compania americană Bechtel, a fost sabotat politic, el arătând că în 2005 Traian Băsescu şi ministrul Transporturilor de atunci au întrerupt lucrările pentru aproape doi ani. Întrebat dacă se putea găsi o altă soluţie în privinţa contractului cu Bechtel decât cea în care statul român să plătească despăgubiri de 37 de milioane de Euro, Năstase a răspuns: "Da. În 2005. În 2005, vă aduc aminte, Traian Băsescu a vrut să vadă dacă nu cumva compania Bechtel a dat comisioane Guvernului pe care l-am condus şi a întrerupt timp de aprope doi ani, un an şi jumătate – ministrul Dobre (Gheorghe Dobre – n.r.) de atunci este responsabil pentru această decizie – lucrările la autostradă".
Năstase a spus că în acest timp în care lucrările au fost întrerupte contractul cu Bechtel s-a triplat din cauza faptului că echipamentele fuseseră deja aduse în ţară iar preţurile la ciment, beton, fier beton şi exproprieri au crescut.
"În felul acesta, contractul s-a triplat. Au fost nişte încercări de modificare a contractelor, unele extrem de nefericite", a spus Năstase, el arătând că preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul de atunci au manifestat "ură" împotriva contractului cu Bechtel.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: ”Hai cu Busul!”- prima extragere din acest an școlar
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA a fost în Câmpulung la Tisa, unde a discutat cu localnicii
VITAL: Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă
FOTBAL: Derby maramureșean între două echipe aflate pe podium
PASUL GUTÂI: Copac prăbușit pe DN 18
INEDIT: Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor
VOLEI: Știința Explorări s-a calificat în sferturile Cupei României
MARAMUREȘ SACRU- Maramureșul își duce patrimoniul UNESCO și tradițiile autentice la Bruxelles
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru prosumatorii din România
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
Năstase: Proiectul Autostrăzii Transilvania, sabotat politic. Băsescu a întrerupt lucrările pentru doi ani

Lasa un raspuns