VIDEO | Muzeul Maramureșean din Sighet are un nou director

Începând de azi, Muzeul Maramureșean din Sighet, are un nou director. Mirela Barz, șefa secției de Etnografie a preluat postul de director, după ce fostul director, Gheorghe Todinca, a ieșit la pensie. Mirela ocupă postul pentru o perioadă de 120 de zile, interimar, urmând a se discuta noi condiții, după expirarea acestui termen.

La propunerea directorului, Gheorghe Todinca, primarul Horia Scubli, a încuviințat numirea pe postul de conducere a muzeului, a șefei secției de Etnografie, Mirela Barz, care, începând de azi, a preluat managementul interimar al instituției muzeale.

Este o veste care m-a surprins, dar totodată m-a și onorat, pentru că înaintașii mei s-au gândit că eu aș putea duce mai departe munca a tot ceea ce înseamnă Muzeul Maramureșean. Sper din tot sufletul și-mi voi da toată silința ca lucrurile să funcționeze în continuare în muzeu, să fim în continuare aceeași echipă unită, să reușim să punem lucrurile în mișcare și să ducem mai departe menirea și activitatea muzeului atât de cunoscut pe plan național și internațional”, spune Mirela Barz, director interimar Muzeul Maramureșean din Sighet.

În noua postură de conducere, Mirela Barz vorbește de proiectele aflate în derulare, la muzeu.

”Sunt proiecte care trebuie continuate, proiecte începute ca șef al secției de Etnografie. Proiectul MeșteșugArt, prin care ne-am propus să promovăm meșteri populari, sculptori în lemn. Sunt implicate în aceste proiecte două licee din oraș, Liceul Tehnologic ”Forestier”, și Liceul Tehnologic ”Marmația”.  Dorim să-i învățăm pe tineri ce însemnaă sculptura în lemn, arta tradițională maramureșeană, și motivele care ne-au făcut cunoscuți în lume”, menționează Mirela Barz

Ca proiecte de viitor, prioritar ar fi accesarea de fonduri europene.

” Vom face tot ce ne stă în putință să reușim să  întăbulăm tot ce înseamnă clădire, pe muzeul nostru, dacă nu se poate, atunci pe UAT, pentru accesarea fondurilor europene. Vom învăța împreună să facem proiecte, vom apela la cunscuți, de va fi cazul. Țara noastră a reușit să primească o sumă consistentă de bani, pentru proiecte, și nu putem sta deoparte nici noi. Ne aflăm într-o perioadă sensibilă, care afectează toate instituțiile de cultură și nu numai. O perioadă care ne-a redus cu mult numărul de vizitatori, față de anul trecut și astfel suntem un pic afectați de această pandemie. Trebuie să reușim să amenajăm cât mai multe gospodării în Muzeul Satului, pentru că, așa cum îmi place mie să spun, ”Muzeul Satului” din Sighet este o carte de vizită a orașului și trebuie să facem ca lucrurile să funcționeze normal”, spune Mirela Barz.

Postul de șef de secție la Etnografie rămâne deocamdată blocat, până la stabilirea unor noi decizii în acest sens.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.